Vreau sa imi fac curaj zilele astea si sa scriu despre FOSTA mea pisica.
Azi am gasit pe net un articol, cautand de citit ceva pe tema "pisica mea, sufletul meu pereche".
L-am gasit in arhiva de la Formula As, e un articol in care cineva povestea foarte frumos si induiosator despre viata cu pisica cea iubita, pana la sfarsit.
Articolul este aici: http://www.formula-as.ro/2012/1042/din-lumea-necuvantatoarelor-12/pisica-mea-misoanca-15689 .
L-am citit si m-a apucat o jale uriasa dupa fosta mea pisica. Jalea a venit peste mine ca un val de amaraciune care credeam ca s-a potolit, pentru ca articolul mi-a adus aminte despre cum a fost ea in ultimele ei zile de viata langa noi. Mi-am adus aminte de ea de parca a fost ieri, desi chiar ieri 10 aprilie s-au facut 3 ani de cand a plecat. Mi-am adus aminte cu lux de amanunte despre ultima seara cand am tinut-o in brate, despre cat de usoara si slaba ajunsese, despre cum corpusorul ei mititel incepuse sa se raceasca, hipotermia isi facea aparitia, despre cum deschidea botuletul sa miaune dar sunetul nu mai iesea, nu mai avea putere.... despre cum NU am fost langa ea in secunda in care a plecat (de ce nu am stat cu ea, sa o tin lipita de mine, sa plece din bratele mele????????), despre cum tata NU m-a lasat sa merg cu el sa o ingropam ca sa nu o vad asa (de ce l-am ascultat?), despre cum toata ziua aia am plans la birou, si despre primul an fara ea in care am plans-o poate nu chiar zilnic dar aproape.
Ma gandesc ca daca imi fac curaj sa scriu tot ce imi aduc aminte, poate o sa reusesc sa ma gandesc la ea doar cu drag, dar fara jalea cea mare.
Acum am terminat treburile pentru azi, o sa inchid calculatorul si ma duc sa iau in brate noua mea pisica alba, frumoasa si iubitoare, care sper sa vrea sa imi toarca si sa ma inveselesc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu